Written by admins Monday, 19 November 2012 09:53
Astăzi, organizaţia umanitară Zonta Internaţional aniversează 93 de ani. Evenimentul care va avea loc în această seară, în Ploieşti, va fi găzduit de Teatrul Toma Caragiu prin spectacolul „Maşina timpului", ocazie la care participanţii pot achiziţiona diverse obiecte confecţionate manual, fondurile strânse urmând a fi donate.
„Sunt Tămâian Ioan, sunt născut în vechiul Maramureş al dacilor liberi, acolo unde bunicii şi părinţii noştri nu au fost îngenuncheaţi de imperii şi nici de comunişti. Au pierdut totul dar s-au ridicat , au ramas drepţi în faţa lui Dumnezeu şi a vieţii. De la ei am învăţat ce înseamnă demnitatea, încrederea şi respectul şi tot de la ei am învăţat să fiu om între oameni. Am studiat şi absolvit Academia de Arte Frumoase „Ion Andreescu" din Cluj Napoca, promoţia 1982, am lucrat 10 ani la Fabrica de sticlă din Avrig, unde alături de colegii mei ingineri, muncitori şi maiştrii am ţinut sticlăria sibiană la cel mai înalt nivel în lume, prin creaţiile mele. Mi-am construit singur un atelier de sticlărie la Şelimbăr, îl cunoaşteţi sub numele de "Ion Art Glass", pe care l-am dezvoltat şi l-am transformat într-o fabrică de renume internaţional, vizitat de turişti ce vin în Sibiu din întreaga lume. Vă aştept şi pe dumneavoastră la atelierul meu", se destăinuie artistul pe pagina sa de facebook.
Ioan Tamâian este fiu de meşter
Ca o formă de recunoştinţă, ieşenii au dezvelit recent o placă comemorativă în memoria eminentului profesor şi cercetător
Paul Văcariu, elev al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, a obţinut medalia de argint la cea de-a şasea ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului. Concursul a avut loc la Olavarria, în Argentina, în perioada 7 - 13 octombrie.







