Tuesday, June 17, 2025
   
Text Size

Nu rata!

Spectacol de flamenco pe scena de pe lacul Muzeului Astra, Sibiu

Nu Rata!

flamencoComplexul Naţional Muzeal Astra Sibiu va găzdui sâmbătă, 18 august 2012, un spectacol inedit, care aduce în prim-plan eleganţa şi unicitatea dansului flamenco tradiţional. Show-ul se va desfăşura pe scena de pe lacul din cadrul Muzeului, în aer liber, între orele 18.00 şi 20.00.

„Protagoniştii spectacolului de flamenco tradiţional sunt Marta (voce) şi Richard (chitară) din Canada. Marta şi Richard interpretează flamenco tradiţional de peste douăzeci de ani. S-au întâlnit în anul 1989, în Calgary, s-au căsătorit şi formează de atunci duo-ul pe care îl puteţi cunoaşte şi a cărui muzică vă va bucura”, precizează reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.

Ce este flamenco?

Arta flamenco îşi are rădăcinile în cultura spaniolă, mai precis în cultura andaluză (regiunea din sudul Spaniei), dar îşi formează configuraţia deplină multe secole mai târziu, în jurul anilor 1850, mulţumită lui Sliverio Franconetti, considerat de unii muzicologi drept creatorul genului Flamenco. El trece peste separaţia dintre cele două culturi opuse - populaţia albă şi cea neagră, nomadă (arabă-gitană) - creând ceea ce, de atunci înainte, se va chema Flamenco.

 

EVENIMENTELE ZILEI/ 17 august

Nu Rata!

marcel chirnoaga1850 - A murit argentinianul Jose de San Martin, erou al Independenţei Americii Latine (n. 25.02.1778).

1872 - S-a născut Traian Vuia, inventator, constructor de avioane şi motoare, membru de onoare al Academiei Române. A fost primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, având capacităţi proprii de decolare şi propulsare (m. 03.09.1950).

1892 - S-a născut actriţa americană Mae West („Lady Lou”, „Nu sunt un înger”) (m. 22.11.1980).

1905 - S-a născut Ada Falcon, „împărăteasa tangoului”. „Mica bijuterie argentiniană”, cum era alintată cântăreaţa la debut, a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântăreaţă de tango din Argentina, alături de Azucena Maizani şi Rosita Quiroga (m. 04.01.2002).

1920 - S-a născut Georgia Gibbs, cântăreaţă americană.

1921 - S-a născut Wayne Raney, cântăreţ american.

   

La Chichiş, începe „Festivalul Racilor“

Nu Rata!

Festivalul-Racilor1Până pe 19 august, în comuna Chichiş de lângă Sfântu Gheorghe, Complexul Natura Parc, vă aşteaptă un festival unic în România: „Festivalul Racilor“. Distracţie maximă, concursuri, tombolă cu premii, târg de artizanat, surprize, multă muzică de foarte bună calitate şi mai ales tone întregi de raci pregătiţi să fie gătiţi „a la Carte”!

Fierţi, prăjiţi sau asezonaţi cu sosuri şi condimente, pe alese, toate menite a satisface cele mai sofisticate plăceri gastronomice ale participanţilor. Delicatesele vor fi pregătite de bucătari lipoveni, mari specialişti în prepararea reţetelor pescăreşti, care au sosit la Natura Parc direct din inima Deltei. Totodată, neîntrecuţii bucătari vor pregăti un delicios borş de peşte la ceaun, saramură de peşte sau diverse preparate din peşte la grătar.

Printre alte surprize pregătite de organizatori vă aşteaptă: Raliul Racilor, concursuri de bancuri sau de rime, toate având în centru... racii. De asemenea, în fiecare din cele cinci zile ale „Festivalului Racilor“ vor fi organizate tombole, la care premiile vor fi platouri cu raci gata pregătiţi, urmând ca, la finalul festivalului, prin tragere la sorţi să fie atribuit şi marele premiu: un week-end pentru două persoane la căsuţa lacustră din complexul „Natura Parc“.

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 16 august

Nu Rata!

elvis1906 - Cutremur catastrofal la Valparaiso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime.

1940 - Începerea tratativelor romano-maghiare de la Turnu Severin. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

Aniversări şi comemorări:

1823 - S-a născut publicistul şi omul politic Alexandru Hurmuzaki, membru fondator al Societăţii Academice Române, unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina (m.08.03.1871).

1913 - S-a născut Menahem Begin, om politic israelian, lider al partidului Likud, premier al Israelului între 1977 şi 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1978 (m.09.03.1992).

1915 - S-a născut Al Hibler, cântăreţ american de jazz.

1925 - S-a născut Fess Parker, actor şi cântăreţ american.

1931 - S-a născut scriitoarea Ileana Berlogea.

1931 - S-a născut scriitoarea Natalia Cantemir.

1931 - S-a născut Eydie Gorme, cântăreaţă americana.

1934 - S-a născut Ketty Lester, cântăreaţă şi actriţă americană.

1935 - S-a născut scriitorul Ion Gheorghe.

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 15 august

Nu Rata!

JoeWoodstock1530 - A fost terminată construcţia bisericii mănăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog.

1601 - Sprijinit de poloni şi tătari, Simion Movilă a înfrânt oastea Ţării Româneşti lângă Râmnicu Sărat şi pe malul Buzăului.

1870 - A fost publicat, în revista „Convorbiri literare”, poemul „Epigonii”, de Mihai Eminescu.

1888 - A apărut, la Bucureşti, cotidianul „Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.

1916 - A început Războiul de întregire naţională; România declară război Austro-Ungariei la 14 august, iar la 15 august armata română trecea Carpaţii în Transilvania (15/28).

1917 - Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprita de armata română cu preţul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu” (15/28.08-21.08/3.09).

1947 - Mişcarea de eliberare naţională condusă de Mahatma Gandhi si Jawaharlal Nehru a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa independenţa, proclamata la 26.01.1950. Sărbatoare naţională.

1947 - Parlamentul a adoptat Legea pentru înfăptuirea reformei monetare.

1960 - Ziua naţională a Republicii Congo. Proclamarea independenţei.

1969 - S-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului rock „Woodstock”; au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, aceasta manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia „hippy”; (15-17 august).

   

Page 57 of 67