Literatură

Am avut preocupãri literare încã din copilãrie când am activat cu poezie şi prozã la
cenaclurile literare (Zburãtorii, Poetul în cetate, Junimea nouã) din oraşul meu natal,
Onesti. Numele meu a apãrut în diverse culegeri de texte literare, niciodatã de unul singur,
de aceea consider cã adevãratul debut literar a fost abia anul trecut, în anul 2009, când am
publicat un volum de versuri bilingv (francez-român) cu titlul “Amour Amazigh / Dragoste
de Om Liber” despre Kabilia, o regiune turisticã aparte din nordul Africii.
Mariana BENDOU își dospește visele într-un nou volum, “Florile Inimii”, Editura Pim,
Iași, 2012, unde grafica lui Gorun Marian CRISTIAN are menirea de a întregi volumul.
Considerăm că poeziile acestui volum reprezintă o îmbogățire dată neașteptatului univers
liric prin metodele versului modern, dar păstrând în sine valențele gnomice ale liricii de
sorginte eminesciană. Acest suflu este susținut prin motive romantice și prin atmosfera pe
care reușește să o contureze foarte bine prin simple aluzii la stări și fapte sufletești.
Poeta nu este o începătoare în deslușirea universului liric (în 2009 apare volumul
„Amour Amazigh / Dragoste de Om Liber", în 2010 - „Pierdută şi Răscumpărată", iar
„Poesies pour mon mari / Poezii pentru soţul meu" - în 2011), reușind, credem noi, să se
detaşează de diletantism, „zgârâind la hârtie", îndreptându-se cu celeritate spre recunoaştere,
scriind o poezie cu mesaj direct ori subliminal, cititorul iniţiat fiind cel care va da verdictul
asupra valorii operei sale.
Mariana BENDOU abordează în vers o tematică variată, cu predilecţie dragostea şi
iubirea faţă de oameni, natură, dragostea de patrie la care, adaugă acea coloratură locală fără
de care acest sentiment nu ar fi „întreg".
Îi urăm succes în continuare și sperăm să își aducă aminte de faptul că versul reprezintă
trăirea cea mai intimă pe care un om o poate reda.

autor, Marian DRGOMIR

(http://www.youtube.com/watch?v=xBriiJtoBOc)

Literatură

O poezie pe zi

Duhul a croit drum drept printre noi

Apoi l-a coborât în pustie

Sub creasta muntelui

Nu te mai vad în cartea  cu amintiri

Ai lăsat grămezi de  genți scumpe și pantofi șubreziți

În spasmele îndepărtării

Pozele nu mai irită irisul

Zefirul miroase din nou a lume înghesuită

Mierea e cea mai dulce afirmație a limbii

Se potolesc apele

Spiritul norilor râde cu lacrimi de lapte peste răni

autor, Călin Derzelea

Viaţa ca o artă

Sunt gesturi care rămân în memoria afectivă şi care ne însoţesc pretutindeni, cu toate că în sinea noastră avem impresia că le-am uitat sau că, la vremea când s-au petrecut, nici nu au însemnat cine ştie ce. Ele revin ca imagini luminoase, pe neaşteptate, atunci când pierdem vremelnic sensul evenimentelor curente sau când semnificaţia acestora se uzează până la epuizare.

Gestul de a lua în căuşul palmelor apa limpede a unui izvor de munte în care ne spălăm faţa prăfuită de drum. Gestul de a întinde obrazul spre licărirea jucăuşă a unei raze uşoare de soare, alături de cineva drag. Gestul de a păşi în tăcere alături de cineva drag.

Emoţia cu care strângem la piept copilul, fraged ca o petală rozalie de trandafir. Privirea prinsă întâmplător sau pe neaşteptate a cuiva care ne vorbeşte dincolo de cuvinte. Gestul de a păşi prin iarba proaspătă şi verde a unei pajişti. Gestul de a ne simţi liberi într-un val de mare.

Lumina unei lumânări aprinse în biserică într-o zi în care aşteptăm un crâmpei de speranţă. O mulţime de imagini fugitive ce apar din modestul lor lăcaş al memoriei afective, din vreme în vreme, dorind parcă să ne salveze sufletul de la neantizare, aducându-ne aminte că suntem buni, dincolo de funcţii, de premii, de orgolii. Amintiri care şterg lacrimile, consolează şi ne zâmbesc sfioase ca nişte îngeri subţiri rezistând agresivităţii diurne şi salvându-ne atunci când nimic pare a nu ne mai împăca. Să nu le uităm.

autor, Camelia Radu